Județul Tulcea este situat în extremitatea de E-SE a României. Dunărea, care mărginește județul Tulcea la Vest (prin Brațul Macin sau Dunărea Veche) și Nord (prin Brațul Chilia), pe o distanță de 276 km, constituie principala cale navigabilă și sursa cea mai importantă de apă a județului, cu atât mai mult cu cât pe sectorul ei inferior, cu cele trei guri de vărsare (Chilia, Sulina, Sfântu Gheorghe), în special pe Brațul Sulina și în continuare pe Dunăre până la Brăila, pot naviga și vase maritime.